Sportivii pro-Arena Chișinău au fost alineați în fața sediului Platformei DA în jurul orei 13:00, când clădirea era pustie. La scurt timp, de ei s-a apropiat vicepreședinta formațiunii Inga Grigoriu, care a aflat despre cele întâmplate.

Deși manifestanții susțineau că nu participă la un protest politic, acest tânăr, spre exemplu, este membru al Partidului Democrat.

La protest au fost prezenți și mai mulți minori, care ar fi fost aduși cu un microbuz cu inițialele deputatului PD Constantin Țuțu. Totul a fost filmat de către vicepreședintele Platformei DA Liviu Vovc.

Iar acest bărbat, angajat la Școala sportivă specializată de tenis, a fost trimis de conducerea instituției să protesteze împreună cu alți doi colegi. Pentru aceasta, li s-a achitat taxiul. Abia venit la fața locului, bărbatul a înțeles despre ce este vorba.

Președintele Federației de Handbal din Moldova, Nicolae Piatac, a încercat să explice care este scopul manifestației.

În timp ce sportivii se aflau în fața sediului, membrii Platformei DA au pornit în marș de la Parlament spre manifestanți. Cei care se declară pro-Arena Chișinău s-au împrăștiam însă câteva minute înainte ca formațiunea condusă de Andrei Năstase să ajungă la fața locului.

Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu nu au răspuns la telefon pentru a comenta. Nici purtătorul de cuvânt al PD nu a fost de găsit.