Un adjunct al CNA s-a eliberat din funcție
Social 15 august 2019, 21:19 | 1281

Directorul adjunct al Centrului Național Anticorupție Victor Lașcov a depus cerere privind încetarea mandatului. Anunțul a fost făcut astăzi în cadrul ședinței Comisiei juridice, numiri și imunități. Solicitarea a fost aprobată și urmează să fie anunțat concurs pentru suplinirea unei funcții dintre cele două de director adjunct al CNA.

Ofițerul de presă al instituției Angela Starinchi ne-a comunicat că Victor Lașcov a plecat din motive personale. Lașcov a fost director adjunct al Centrului Național Anticorupție de la mijlocul lunii decembrie. Potrivit declarației de avere și interese personale depusă la sfârșitul lunii martie curent, Lașcov a ridicat la CNA un salariu de peste 89 de mii de lei în trei luni și jumătate de activitate, echivalentul a peste 25 de mii de lei pe lună. Iar potrivit declarației de avere pentru anul 2018, el a obținut un salariu total de peste 232 de mii de lei din activitatea de la Consiliul Concurenței, CNA și o universitate privată. Totodată, împreună cu soția, a adunat indemnizații pentru copil de peste 30 de mii de lei. Soții Lașcov au un apartament și un automobil Skoda, fabricat în 2017, valoarea căruia se ridică la 28 de mii de euro. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie