Real, victorie concludentă
Sport 4 februarie 2019, 15:00 | 1136

Real Madrid a trecut de Alaves cu 3-0 și s-a apropiat la 8 puncte de liderul Barcelona.

Real Madrid nu renunță la lupta pentru titlu și a mai recuperat două puncte în lupta cu liderul Barcelona. În meciul cu Alaves, francezul Benzema a confirmat forma senzațională pe care o traversează - a deschis scorul, marcând cel de-al șaselea gol în ultimele 4 partide, campionat plus Cupă. Vinicius Junior a făcut 2-0 în minutul 80, din centrarea lui Marco Asensio. A fost doar al doilea gol în Primera Division pentru brazilian, după cel din noiembrie, cu Valladolid. Madrilenii au mai marcat o dată prin Mariano Diaz, în prelungiri. În etapa următoare, Real are derby pentru locul secund cu rivala Atletico, care a pierdut surprinzător în această rundă cu Betis, scor 0-1. Cele două sunt despărțite acum în clasament de numai două puncte.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie