Comisia de măsurare a audienței, completă
Social 31 octombrie 2018, 21:19 | 1194

Membrii Consiliului Coordonator al Audiovizualului au aprobat, în ședința de ieri, ultimii doi membri ai Comisiei de licitație pentru selectarea companiei care va efectua măsurarea cotelor de audiență TV în Republica Moldova. Este vorba despre doi clienți de publicitate: o rețea de magazine de electrocasnice și un producător de bere.

Cei doi membri ai comisiei se alătură altor 13, aleși săptămâna trecută. Din structură fac parte câte cinci reprezentanți ai unor posturi TV și agenții de publicitate, două case de vânzări și trei clienți de publicitate. Potrivit unui comunicat al CCA, aceștia ar avea cele mai mari venituri din publicitate sau ar fi alocat cel mai mare buget pentru reclame TV în acest an. În afară de cei 15 membri cu drept de vot, din comisie fac parte, în calitate de observatori, și doi membri ai CCA - Veronica Cojocaru și Artur Cozma - care NU au drept de vot. Televiziunile și casele de publicitate afiliate PD și PSRM sunt reprezentate masiv în această comisie. Mai exact, este vorba despre postul Prime, care aparține șefului PD, Vladimir Plahotniuc, Canal 3, aflat în posesia consilierului acestuia, Oleg Cristal, Exclusiv TV, deținut de către deputatul PSRM Corneliu Furculiță, precum și companiile de vânzări Casa Media și Exclusiv Sales House, acuzate anterior de monopolizarea pieței de publicitate. Radiodifuzorii mai sunt reprezentanți de Moldova 1 și de N4, iar din partea clienților de publicitate, a mai fost selectat operatorul național de telefonie. Amintim că postul nostru de televiziune, precum și TV 8, PRO TV Chișinău și RTR - Moldova au depus, în ianuarie, o plângere comună la Consiliul Concurenței, în care au acuzat Casa Media și Exclusive Sales House că au încheiat o înțelegere de cartel, împărțind între ele piața de publicitate. Asta pentru că prima casă de vânzări plasează publicitate la televiziunile afiliate Partidului Democrat, iar a doua - la cele apropiate Partidului Socialiștilor. Semnatarii plângerii au cerut Consiliului Concurenței să verifice faptele. Sesizarea se află încă în proces de examinare la autoritatea de reglementare în domeniul concurenței, iar cele două case de vânzări de publicitate au negat anterior faptul că ar acţiona concertat. Potrivit Codului Audiovizualului, cotele de audiență trebuie să fie măsurate de o companie selectată în urma unei licitații transparente, cel puțin o dată la cinci ani. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie