Andrei Spânu, care a fost numit în funcția de secretar general al Guvernului, a activat atât în sectorul public, cât și în cel privat, unde a creat mai multe locuri de muncă, a spus premierul Maia Sandu.

Imediat după numire, Maia Sandu i-a cerut noului secretar general al Guvernului să convoace de urgență ședința Consiliului Fondului de Investiții Sociale.

În replică, Iurie Chiorescu ne-a spus că salută inițiativa premierului Maia Sandu. El a adăugat că, de trei luni de când se află în această funcție, ar fi observat abuzurile comise în instituția condusă de el. Doar că, a mai menționat Chiorescu, nu înțelege ce legătură ar avea el cu acestea. Guvernul a numit și un nou șef la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Este vorba despre Rosian Vasiloi, care a fost până acum expert în politici de securitate la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale „Viitorul”.

Iar la propunerea ministrului Economiei, Vadim Brânzan, Eugeniu Morari a fost numit în funcția de director general al Agenției Proprietății Publice.

La ședința Guvernului au fost aprobate și cererile de demisie depuse de câțiva secretari de stat. Este vorba despre Alexandru Larionov și Vitalie Bârsan, de la Ministerul de Interne, și Anatol Usatâi, de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii.