Un bărbat de 40 de ani este suspectat că a ucis femeia găsită moartă săptămâna trecută
Social 15 iulie 2019, 15:48 | 1565

Un bărbat de 40 de ani este suspectat că i-a luat zilele femeii de 32 de ani, care a fost găsită moartă săptămâna trecută în mașina sa, parcată pe o stradă din sectorul Botanica al capitalei. Potrivit ministrului de Interne, Andrei Năstase, care a susținut ieri un briefing de presă despre acest subiect, bănuitul este dat în urmărire națională.

În același timp, ministrul Afacerilor Interne și-a exprimat indignarea față de răspândirea, de către anumiți angajați ai MAI, a unor informații false despre acest caz de omor, în special despre faptul că victima ar fi fost dezmembrată.

Suspectul are 40 de ani și a fost judecat pentru omor și în Federația Rusă, a declarat șeful Direcției combaterea crimelor grave din cadrul Inspectoratului Național de Investigați, Igor Zglavuță.

Amintim că femeia de 32 de ani, mamă a doi copii, a fost găsită fără suflare la mijlocul săptămânii trecute. Corpul neînsuflețit se afla pe bancheta din spate a automobilului victimei, parcat pe strada Nicolae Titulescu din sectorul Botanica al capitalei. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie