Parhomenco, din nou în fața instanței
Social 21 martie 2018, 20:55 | 1946

Declarații contradictorii în dosarul privind tentativa de omor a șefului PD. La Judecătoria Chișinău a fost finalizată audierea lui Iuri Parhomenco, cel care a fost condamnat pentru că ar fi pus la cale asasinatul.

Parhomenco susține că a acționat la indicațiile vicepreşedintelui Fondului internaţional pentru ajutorarea veteranilor şi invalizilor din sport, Valeri Zabolotnîi. Acesta afirmă însă contrariul.

La audieri, Parhomenco a fost escortat ca de obicei de către mascații de la Detașamentul cu Destinație Specială „Pantera”. Martorul a declarat că anume Zabolotnîi i-ar fi arătat clădirea, în care urma să se tragă dintr-un aruncător de grenade. Totuși, Parhomenco s-a încurcat în unele declarații ce țin de implicarea cetățenilor Ucrainei în tentativa de asasinat și nu a putut explica schema desenată în nisip de către aceștia. Zabolotnîi a negat acuzațiile lui Parhomeco.

În cadrul ședinței, apărătorii inculpaților au spus că martorul a făcut declarații contradictorii, dar acuzatorul de stat afirmă că vinovăția celor șase persoane a fost dovedită.

Un alt martor al apărării a negat unele informații care se regăsesc în învinuirea adusă inculpaților. Ședința următoare a fost programată pentru 26 martie. În aprilie se împlinește un an de când șapte persoane au fost reținute pentru că ar fi participat la tentativa de omor a oligarhului.

Un inculpat a recunoscut că a organizat acțiunea și a fost condamnat la cinci ani și patru luni. Alți șase se află în arest preventiv. Potrivit legii, termenul arestării poate fi prelungit cel mult până la 12 luni. Anunțul despre dejucarea tentativei de asasinare a fost făcut de către ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov. Inițial, acesta a vorbit despre omorul la comandă al unui oarecare Serghei Prihodko, numit ”fost vicepremier al Republicii Moldova”.

Ulterior, pe site-ul ministerului a apărut numele Plahotniuc. Autoritățile de la Chișinău au confirmat pe 8 aprilie numele lui Plahotniuc drept țintă a atentatului. Au fost făcute publice imagini video din timpul reținerii, efectuării perchezițiilor, dar și secvențe filmate cu camera ascunsă.

Într-un episod apar trei bărbați care vorbesc, în curtea unui bloc, despre cum ar urma să aibă loc operațiunea. Ei pronunță numele țintei. Unul le descrie celorlalți doi cum arată zona în care este amplasată clădirea Global Business Center (GBC), unde-și are biroul Plahotniuc, ținta atacului, desenând, cu degetul, pe nisip, schema amplasării clădirii.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie