Cezara Todica are nevoie de ajutor
Social 16 martie 2018, 19:48 | 4653

Viaţa a pus-o la grele încercări. Tânăra de 24 de ani care și-a pierdut familia în accidentul produs în ianuarie în apropierea satului Todirești, raionul Anenii Noi, are nevoie de ajutor. De două luni stă țintuită pe patul de spital, iar singura ei dorință este să meargă la mormintele soțului și copilului. A suferit mai multe intervenții chirurgicale, iar acum are nevoie de bani pentru o lungă perioadă de recuperare.

Din ziua tragediei, Cezara Todica a fost nevoită să ia totul de la capăt. Abia recent a aflat că soțul și fiica de doar un an și jumătate nu mai sunt în viață.

În curând va fi externată, dar pentru a merge la mormintele soțului și fiicei sale are nevoie de ajutor.

Mama Cezarei, care a stat zi și noapte la căpătâiul fiicei sale, spune că nu are posibilitate să o ajute să se ridice din pat cu salariul de 700 de lei pe care îl primește. Iar cu cei 12 copii pe care îi are nu a reușit să pună bani deoparte.

Amintim că accidentul din dimineața zilei de 15 ianuarie a avut loc după ce șoferul unui automobil marca Audi, care avea viteză excesivă, a pierdut controlul volanului, a ieșit pe contrasens și a lovit frontal o Dacie, în care se afla și Cezara Todica, soțul ei și copilul lor. Cinci oameni au murit pe loc, iar Cezara și încă o tânără au fost rănite grav. Psihologul Tatiana Mânăscurtă s-a oferit să o consulte pe Cezara. Oamenii care sunt dispuşi să o ajute pe tânără pot face donații în contul afişat pe ecran. Pentru mai multe informații, o puteți suna pe mama Cezarei, Nelea Sârbu, la numărul de telefon 06 9510573.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie