Cer repetat partidelor să facă alianță
Politic 15 mai 2019, 22:23 | 1910

Reprezentanții societății civile insistă pe formarea unei coaliții între Blocul ACUM Platforma DA și PAS, și Partidul Socialiștilor. Această alianță ar fi singura în măsură să pună capăt impasului politic, în care s-a pomenit Republica Moldova. ”Este cel mai rațional scenariu și doar astfel agenda Partidului Democrat poate fi dată peste cap”, au declarat activiștii civici într-o conferință de presă.

Vorbitorii sunt de părere că principalul impediment în formarea unei alianțe Blocul ACUM-PSRM este Igor Dodon.

În opinia reprezentanților societății civile, Blocul ACUM și PSRM trebuie să manifeste voință politică, să voteze adoptarea pachetului de legi privind dezoligarhizarea statului și să declanșeze alegeri anticipate, după sistemul electoral proporțional. Dacă aceste formațiuni politice nu pot ajunge la un consens, în joc ar putea intra Uniunea Europeană, Statele Unite și Rusia.

Deputatul Blocului ACUM Platforma DA și PAS, Sergiu Litvinenco, ne-a declarat că formațiunea este gata să-și unească forțele cu acele partide, care sunt de acord cu inițiativele legislative ale Blocului ACUM. Conducerea PSRM nu a comentat, deocamdată, apelul activiștilor civici. Anterior, președintele Igor Dodon a spus că niciun partid nu ar accepta invitația Blocului ACUM privind agenda sa antioligarhică. Totodată, Dodon a admis formarea unei coaliții dintre PD și PSRM, dar că în acest caz, partidele ar trebui să accepte un compromis.

Opinia ta contează. Comentează!