Kovesi, susținută de țările UE
Politic 8 februarie 2019, 17:39 | 1891

Fosta șefă a Direcției Naționale Anticorupție din România se bucură de încrederea țărilor din Uniunea Europeană. Austria și Germania au anunțat că vor vota în favoarea Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European. Asta deși ministrul Justiţiei de la Bucureşti, Tudorel Toader, cel care a contribuit la demiterea ei, a spus că va face tot posibilul ca fostul procuror-şef al DNA să nu ajungă în această funcție.

Ministrul austriac al Justiției, Josef Moser, a anunțat astăzi despre susținerea Laurei Codruța Kovesi la reuniunea informală a Consiliului Justiţiei de la București, unde participă şefii respectivelor ministere ale statelor membre ale comunităţii, comisarul european pentru Justiție, dar și experți din domeniu. Ieri, și președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestagul german a declarat că o sprijină pe fosta șefă a DNA pentru șefia Parchetului European.

„Competențele doamnei Kovesi sunt dincolo de orice îndoială, este predestinată pentru această funcție. Îmi pot imagina că Germania și Franța ar putea ajunge la un compromis și ar găsi o soluție de comun acord în favoarea candidatului român. Am adresat și o solicitare ministrului Justiției de la Bucureşti de a sprijini candidatul român, pentru că este un candidat care are șanse pentru o înaltă funcție europeană și care ar fi practic oprit, împiedicat de propriii săi oameni”.

.... a spus președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din legislativul de la Berlin. După ce săptămâna trecută a susţinut proba interviului, Laura Codruţa Kovesi s-a clasat pe primul loc pentru funcția de procuror-şef al Parchetului European. Pe listă, pe lângă fosta șefă a DNA, se mai regăsesc un procuror din Franța și unul din Germania. Conform regulamentului Parchetului European, adoptat în urmă cu doi ani, Parlamentul European și Consiliul Uniunii trebuie să voteze și să ajungă la un nume comun cel târziu până la 1 martie.

Opinia ta contează. Comentează!