Image-Description
Boțan: „Integrarea europeană a RM a fost subminată de protocoalele secrete ale partidelor care și-au zis pro-europene”
Politic 26 august 2018, 10:10 | 2751

Orice s-ar spune despre Republica Moldova, țara a avut un parcurs care poate fi evidențiat. Deși au existat ostilități, inclusiv Puciul din august 1991, Republica Moldova a avut oameni curajoși care în acele momente au semnat Declarația de Independență. Opinia a fost exprimată în cadrul unor dezbateri publice, de către Igor Boţan, expert permanent al proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN și Radio Moldova.

Igor Boţan a amintit că Republica Moldova a fost ultima dintre republicile din spațiul european al URSS care și-a declarat independența, fără a organiza referendumuri: „A făcut-o un grup de oameni cărora trebuie astăzi să le mulțumim pentru curajul manifestat”.

În opinia lui Igor Boţan, prima perioadă a Independenței a fost influențată de mișcarea de renaștere națională, promovată de asemenea de oameni curajoși și respectabili din primul Parlament. Potrivit expertului, în a doua perioadă, 1994 – 1998, la guvernare au venit pragmaticii din Partidul Democrat Agrar, oameni care de asemenea trebuie respectați pentru pragmatismul pe care l-au avut și care au adoptat Constituția Republicii Moldova. Un aspect important al respectivei perioade este faptul că vectorul european al Republici Moldova a început exact atunci. Șeful statului de atunci a adresat două scrisori președintelui Comisiei Europene pentru ca Republica Moldova să fie acceptată în calitate de candidat pentru integrarea în UE. Igor Boţan spune că un alt document adoptat atunci a fost concepția politici externe a Republicii Moldova în care se spune că o atenție deosebită se acordă cooperării cu România și integrării Republicii Moldova în comunitatea europeană”.

După aceasta, spune Igor Boţan, Guvernul Republicii Moldova a fost condus de Ion Sturza, care a pus capăt economiei „de barter”. Țara a trecut la relații economice normale, putea să-și facă un buget și să nu mai achite salarii și pensii în galoși și produse alimentare. Următorul premier, Dumitru Bragiș, nu a atins nimic în politica Republicii Moldova îndreptată spre integrarea europeană.

Despre perioada de opt ani de guvernare a Partidului Comuniștilor, Igor Boţan amintește că PCRM a venit la guvernare promițând aderarea Moldovei la Uniunea Rusia – Belarus, dar, peste un an și jumătate, președintele Vladimir Voronin a semnat decretul privind integrarea europeană a ţării, un vector de politică externă profilat încă din perioada primului Parlament.

Expertul mai amintește că a urmat semnarea, la 22 februarie 2005, a Planului de acțiuni Republica Moldova – UE și reconfirmarea la 16 iunie 2009 a reintegrării europene. După 2009, afirmă Igor Boţan, a început perioada așa zisei integrări europene a Republicii Moldova. La 24 martie 2010, este anunțată istoria de succes a Republicii Moldova în cadrul unui forum de la Bruxelles. S-a anunțat un suport de miliarde de euro pentru Republica Moldova ca să implementeze un program de reformare pe termen mediu. Istoria de succes a fost reconfirmată la 11 martie 20011, prin vizita la Chișinău a vicepreședintelui americat Joe Baden.

După aceasta, susține Igor Boţan, a venit anul 2013, „când s-a început ceea ce trăim cu toții astăzi și nu știm cu ce se va termina această istorie, dar pentru că suntem în ajunul festivităților dedicate Zilei Independenței, eu poate nu voi vorbi despre lucruri triste”.

„Republica Moldova s-a născut în urma protocoalelor secrete din anul 1939 și integrarea europeană a Republicii Moldova a fost subminată de semnarea protocoalelor secrete de către partidele care și-au zis pro-europene”, a conchis expertul, făcând referire la documentele secrete prin care componentele Alianței de la guvernare au partajat controlul asupra instituțiilor statului.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie