Mariana Pitic, candidată la diplomă
Social 19 martie 2018, 19:53 | 1526

Mai mulți judecători s-ar putea alege cu titluri onorifice și diplome. Lista acestora urmează să fie examinată și aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii. Printre pretendenți este și judecătoarea CSJ Mariana Pitic, care a ajuns în vizorul opiniei publice după ce a spus că și-a cumpărat un Porsche Cayenne cu 11 mii de lei.

Ea, dar și colegi săi de la CSJ Ion Guzun, Iurie Diaconu, Nadejda Toma și Luiza Gafton s-ar putea alege cu „Diploma de onoare a Consiliului Superior al Magistraturii”.

Potrivit regulamentului CSM, diploma de onoare înseamnă „evidențierea şi recunoaşterea publică a măiestriei judecătorului, o măsură de încurajare în creşterea profesionalismului şi autorităţii corpului judecătoresc, o stimulare morală şi materială a muncii judecătorului”.

Cu titlul de „Veteran al sistemului judiciar”, care, potrivit oficialilor, „întruchipează o recunoaștere publică a devotamentului față de sistemul judiciar”, s-ar putea alege Lidia Bulgac și Anatolie Minciuna, ambii de la Curtea de Apel Chișinău, Vera Toma, de la Curtea de Apel Bălți, Maria Iftodi și Lucia Danilișin, de la Judecătoria Edineț, dar și președintele Judecătoriei Hâncești, Mihai Macar, care este propus și pentru acordarea „Diplomei de onoare a CSM”.

Potrivit regulamentului, titlul onorific „Veteran al sistemului judiciar” se acordă judecătorului care are o vechime în funcție de peste 25 de ani și a manifestat un comportament ireproșabil pe parcursul activității.

Opinia ta contează. Comentează!