Image-Description
PSRM anunță că începe formarea unui Guvern „tehnocrat”, conform inițiativei lui Dodon
Politic 13 noiembrie 2019, 17:49 | 2963

PSRM anunță că de astăzi, 13 noiembrie, „trece în regimul de formare a unui nou Guvern, cu participarea Președinției și a altor fracțiuni parlamentare”, în conformitate cu inițiativa lui Igor Dodon.

Potrivit unui comunicat de presă, socialiștii au „constatat nedorința colegilor din blocul ACUM de a menține coaliția de guvernare”.

PSRM califică drept „ridicolă” insistența blocului ACUM pe formarea unui Guvern similar celui demis, cu același premier, iar condiția de a limita împuternicirile politice ale președintelui Dodon sau chiar demiterea acestuia ar arăta că blocul ACUM este pus pe conflict și are o agendă străină ideii de guvernare comună cu PSRM.

„Astăzi este evident că agenda blocului ACUM nu ține de guvernarea țării, ci de lupta electorală, ține de competiția pentru prezidențialele care vor avea loc abia peste un an. Deci blocul ACUM este interesat mai mult de alegeri, decât de conducerea țării”, acuză socialiștii.

Potrivit PSRM, „alegerile parlamentare anticipate vor arunca țara în haos și vor fi dezastruoase social și distructive economic, mai ales în ajunul sezonului rece, cînd e nevoie de decizii legislative și executive prompte și eficiente, adoptate fără întîrziere”.

„De aceea, Partidul Socialiștilor declară că vom susține inițiativa Președintelui țării Igor Dodon de a fi creat un Guvern minoritar, format din profesioniști, din oameni apolitici și tehnocrați, care să asigure buna dezvoltare și progresul Republicii Moldova. În acest sens, vom deschide un cîmp de dialog cu toți deputații și cu toate fracțiunile parlamentare, pentru a identifica formula optimă pentru învestirea unui astfel de Guvern tehnocrat”, se arată în comunicat.

Totodată, PSRM susține că nu va forma o altă coaliție, însă viitorul Guvern va avea toate împuternicirile să implementeze proiectele economice și sociale pe care le-a promovat PSRM până acum.

Menționăm că, tot astăzi, după consultarea tuturor fracțiunilor parlamentare, președintele Igor Dodon a reafirmat că o majoritate parlamentară stabilă ar putea fi creată doar între PSRM și blocul ACUM, afirmând, în același timp, că nu vede deocamdată șanse pentru refacerea acesteia. El a mai spus că are trei luni la dispoziție, pentru a propune un candidat la fncția de prim-ministru.

Opinia ta contează. Comentează!