Tragedia a avut loc în noaptea de 30 spre 31 mai curent. Cazul însă a ieşit la iveală peste câteva zile, atunci când oamenii legii au fost alertaţi de o femeie care anunţa despre dispariţia prietenei sale.

În timp ce bărbatul se ascundea în casă, iar poliţia îl căuta, procurorii au observat în grădina acestuia o porţiune de pământ proaspăt săpat. Cu o ustensilă au săpat mai adânc, descoperind corpul neînsufleţit al femeii dispărute, făptaşul fiind încătuşat pe loc.

Victima, în vârstă de 38 de ani, aflându-se la domiciliul fostului concubin, s-a certat cu acesta. În urma conflictului, inculpatul a lovit-o în regiunea capului, femeia decedând pe loc.

Pentru a ascunde urmele infracţiunii, a doua zi după crimă, bărbatul a îngropat corpul femeii în propria grădină, iar hainele şi telefonul acesteia le-a incendiat.

De asemenea, în timpul percheziţiei, la domiciliul inculpatului au fost depistate şi ridicate 3 cartuşe care fac parte din categoria muniţiilor letale şi care erau păstrate de către acesta în mod ilegal.

Fiind audiat de procurori, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunoscut vina, iar dacă va fi găsit vinovat el riscă de la 10 până la 15 ani închisoare.„