Asistența paliativă, dezvoltată insuficient
Social 11 octombrie 2019, 20:46 | 1233

Asistența paliativă în Republica Moldova este dezvoltată insuficient şi îngrijirile medicale de acest fel sunt acordate doar în cazul bolilor oncologice, deși ar trebui să fie oferite tuturor pacienților cu maladii cronice și degenerative. Sunt doar câteva dintre constatările autorilor unui raport cu privire la implementarea prevederilor Organizației Mondiale a Sănătății în acest domeniu, lansat astăzi la Chișinău.

Îngrijirea paliativă are menirea de a îmbunătăţi calitatea vieţii pacienţilor cu boli grave, dar şi a membrilor familiilor acestora. În Republica Moldova, însă, accesul la o astfel de asistenţă este limitat, au constatat autorii unui studiu de specialitate.

Autorii raportului mai spun că în Republica Moldova asistența paliativă pediatrică nu există practic, cu excepţia unei secții la Institutul Oncologic din Chişinău.

Cercetarea a stabilit existenţa unor lacune serioase în finanțarea acestui domeniu. Banii daţi de Compania Naţională de Asigurări în Medicină nu acoperă cheltuielile reale pentru consumabilele necesare în îngrijirea pacienţilor.

Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Andrei Matei, a afirmat însă că finanțarea acestor servicii este în creștere de la an la an.

Îngrijirea paliativă este o ramură nouă pentru sistemul de sănătate din Republica Moldova. Cu toate acestea, s-au reușit multe, susţine șefa Direcției Politici în Domeniul Asistenței Medicale Primare a Ministerului Sănătății, Tatiana Zatâc.

Pe de altă parte, în opinia unor oameni de rând, cetăţenii moldoveni care suferă de boli grave au nevoie de mai multă susţinere.

Raportul a fost elaborat de Oficiul Avocatului Poporului cu susţinerea Departamentului de Sănătate Publică al Fundației Soros-Moldova. Studiul a fost prezentat cu ocazia Zilei Mondiale Hospice și a îngrijirilor paliative, marcată anual în cea de-a doua sâmbătă din luna octombrie. 

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie