Toader cere revocarea șefei DNA
Externe 23 februarie 2018, 17:19 | 1576

Ministrul român al Justiției, Tudorel Toader, a declanșat procedura de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi. A făcut acest anunț aseară, după ce a prezentat raportul privind activitatea managerială de la DNA.

Decizia finală îi aparține însă președintelui țării, Klaus Iohannis, care anterior susținea că nu vede motive de a o demite pe Laura Codruța Kovesi, punct de vedere pe care și-l menține în continuare. În cadrul raportului său, ministrul român al Justiției, Tudorel Toader, a adus un șir de critici la adresa Laurei Codruța Kovesi. Printre acestea se numără faptul că procurorul-șef ar fi încercat să obțină cu orice preț condamnări și că ar fi avut un comportament excesiv de autoritar. Toader a mai spus că, în urma evaluării competențelor manageriale ale șefei DNA, a decis că instituția trebuie să continue să funcţioneze legal, doar că fără actualul conducător.

Deși jurnaliștii români au insistat să obțină explicații de la ministrul Justiției, acesta a refuzat să le răspundă, de altfel cum a și anunțat la începutul declarațiilor, și a continuat să citească de pe foi. Ca o primă reacție, Laura Codruța Kovesi a anunțat într-un comunicat că va urmări procedura legală și că va răspunde punct cu punct tuturor afirmațiilor lui Tudorel Toader. Propunerea de revocare a șefei DNA a fost varianta preferată de liderii PSD-ALDE, chiar dacă decizia finală îi aparţine preşedintelui Klaus Iohannis. Iar el a declarat recent că nu vede motive pentru schimbarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi și și-a menținut punctul de vedere și după raportul prezentat aseară de Toader.

Scandalul care vizează DNA a fost declanșat de învinuirile aduse procurorilor de la DNA Prahova de către fostul deputat PSD Vlad Cosma. Mai exact, Cosma, care a fost condamnat pentru corupție, susține că doi comisari-șefi din cadrul DNA ar fi fabricat probe și inventat dosare în cazul unor politicieni şi oameni de afaceri și că ar exista niște aşa-zise înregistrări în acest sens, veridicitatea lor fiind contestată de reprezentanţii DNA. La rândul său, Laura Codruţa Kovesi susținea că nu are niciun motiv să îşi dea demisia și că este vorba despre „un festival disperat al inculpaţilor”.

Opinia ta contează. Comentează!