Image-Description
Cristian Diaconescu: Infirmarea candidaturii lui Andrei Năstase este un precedent inacceptabil pentru orice democrație
Politic 30 iulie 2018, 13:20 | 1848

Infirmarea candidaturii lui Andrei Năstase pentru Primăria Chișinăului este un precedent de-a dreptul inacceptabil pentru orice democrație. Sunt declarațiile fostului ministrul de Externe de la București, Cristian Diaconescu.

„Legislația electorală, situația candidaturii lui Andrei Năstase – toate aceste semnale, repet, generează fisuri majore, pentru că Europa este confruntată cu suficiente probleme și reconstruirea solidarității europene pare un proces cât se poate de complicat, derogări de la tot ceea ce înseamnă valori și standarde europene în mod evident nu se vor mai face, nu-și poate permite Europa ca și mesaj de a intra într-o zonă general tolerantă, nu este o societate de binefacere”, a declarat Cristian Diaconescu la Europa Liberă.

Diplomatul român a comentat în context lipsa de reacție a autorităților de la București pe marginea derapajelor antidemocratice ale guvernării de la Chișinău.

„Putem da două exemple cât se poate de rapid. Noul sistem electoral adoptat în Republica Moldova, care a fost contestat de absolut toate structurile, instituțiile și partenerii noștri europeni și euroatlantici. Aici Bucureștiul nu a apărut foarte proactiv din acest punct de vedere în a avea o poziție în legătură cu ceea ce se întâmplă. Infirmarea candidaturii lui Andrei Năstase pentru Primăria Chișinăului este un precedent de-a dreptul inacceptabil pentru orice democrație. Sigur se presupune că pozițiile la nivel statal sunt atent comensurate, sunt bine țintite, dar în orice caz nu este o scuză ca ele să lipsească. Deci, repet, o reevaluare cât se poate de rapidă și eficientă a poziției României față de Republica Moldova este astăzi fundamental necesară”, a spus Cristian Diaconescu.

„Astăzi când vorbim, poate ieri trebuia deja făcută, pentru că situația evoluează foarte rapid, pentru că interesul Uniunii Europene față de frontieră pare a fi destul de redus în această perioadă, sunt alte probleme care preocupă centrul Europei, pentru că în Republica Moldova voința pro-Vest, pro-europeană nu pare a mai fi la fel de activă, cel puțin din zona partidelor politice, pentru că există suficiente zone de conflict politic intern și la Dvs., și la noi și, mai ales, pentru faptul că în condițiile în care dinspre Est se anunță continuarea unei politici asertive cât se poate de decise către vestul Europei, este evident că în condițiile în care între România și Republica Moldova există o relație mult prea relaxată și vulnerabilități implicite, toate acestea vor fi speculate”, a mai spus fostul ministru român de Externe.

Opinia ta contează. Comentează!