Alegeri anticipate în Turcia
Externe 19 aprilie 2018, 13:18 | 2043

Liderul de la Ankara, Recep Erdogan, a anunțat organizarea de alegeri anticipate legislative şi prezidenţiale în Turcia. Dublul scrutin ar urma să se desfășoare pe 24 iunie, cu un an şi jumătate mai devreme decât data prevăzută inițial, în noiembrie. Turcii așteptau o asemenea evoluție a evenimentelor.

Anunțul lui Erdogan privind convocarea alegerilor anticipate în Turcia a fost făcut după o întrevedere cu unul dintre principalii săi aliaţi - liderul partidului „Acţiunii Naţionaliste”, cu care formaţiunea aflată la putere ar putea forma o alianţă electorală. Decizia nu i-a luat prin surprindere pe cetățenii turci.

Alegerile prezidenţiale şi legislative din Turcia erau prevăzute să aibă loc simultan pe trei noiembrie, 2019. Erdogan a specificat însă că ţara trebuie să devină de urgenţă republică prezidenţială. Asta în contextul în care anul trecut, Turcia a decis să treacă la această formă de guvernământ, care întăresc prerogativele şefului statului, în urma modificării constituţiei, printr-un referendum. Dublul scrutin prezidenţial şi legislativ este crucial, întrucât modificarea nu va intra în vigoare decât după alegerile cu pricina.

Opinia ta contează. Comentează!