Pașinyan a câștigat parlamentul
Externe 10 decembrie 2018, 14:07 | 1482

Alianţa premierului interimar al Armeniei, Nikol Pașinyan, a triumfat în alegerile parlamentare anticipate de duminică. Potrivit rezultatelor preliminare, blocul condus de Partidul Contractul Civil al lui Pașinyan a obţinut peste 70 de procente din voturi. Pe locul al doilea se clasează Partidul Armenia Prosperă, cu peste 8 la sută din sufragii.

În vârstă de 43 de ani, Nikol Pașinyan este fost jurnalist și redactor-șef al celui mai mare ziar de opoziție al țării. Potrivit presei străine, deși se declară un opozant al puterii precedente, Pașinyan s-a angajat să mențină legăturile strânse dintre Erevan și Moscova, argumentând că vrea să se concentreze pe înlăturarea corupției din țară. El a ajuns la putere în Armenia în luna mai curent, după ce a condus, timp de mai multe săptămâni, manifestaţii împotriva Guvernului aflat atunci la putere de peste zece ani. La mijlocul lunii octombrie, Nikol Pașinyan acesta a demisionat din funcția de premier pentru a declanșa alegeri parlamentare anticipate.

Opinia ta contează. Comentează!