Sergiu Burduja a fost numit director interimar al Serviciului Vamal
Economic 3 decembrie 2019, 17:50 | 3354

Serviciul Vamal are un nou director interimar. Este vorba despre Sergiu Burduja, care a fost anterior consilier al ministrului Finanțelor și șef al Direcției control financiar și audit din cadrul aceluiași minister.

Burduja a fost prezentat astăzi angajaților Serviciului Vamal de către viceprim-ministrul Serghei Pușcuța. În 2006, Sergiu Burduja a fost numit director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate, iar în 2009 devine șef al Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției, actualul CNA. În același an, a fost demis de Guvernul Filat, care a acuzat conducerea CCCEC de politizare excesivă şi de faptul că închide ochii la cele mai mari scheme de corupţie. Fotoliul de director al Serviciului Vamal a rămas liber după ce niciunul dintre candidați nu a trecut concursul pentru această funcție, inițiat în septembrie. 

Opinia ta contează. Comentează!