Iohannis susține că s-au epuizat toate căile de atac și prin urmare, s-a văzut acum obligat prin Constituție sa promulge una dintre legile modificate, cea a organizării judiciare. Președintele României a mai adăugat că este alarmant faptul că majoritatea parlamentară nu ține cont de avizul Comisiei de la Veneția, care a contestat modificările legilor. Prin urmare, Iohannis a cerut parlamentului ca imediat ce se reia sesiunea din toamnă, să reintroducă aceste legi în circuit și să le corecteze așa cum solicită atât opinia publică, cât și partenerii externi ai României.

Precizăm că modificările la legile justiției au fost adoptate cu viteza luminii de către Senat și Camera Deputaților. Proiectul coaliției de guvernare a trecut în ciuda protestelor opoziției și a manifestațiilor stradale de amploare din întreaga țară. Opoziția, dar și societatea civilă acuză că aceste modificări sunt cu dedicație pentru aleșii cu probleme penale, în special pentru liderul PSD, Liviu Dragnea, care va scăpa de condamnarea de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu.