Image-Description
Real e gata să transfere un campion mondial: Lovitura pregătită pentru Barca și Bayern și cât trebuie să plătească
Sport 27 septembrie 2018, 16:30 | 1290

Real Madrid pregătește o lovitură de proporții pe piața transferurilor. Potrivit publicației germane Bild, campioana Europei e gata să-l transfere pe Benjamin Pavard de la Stuttgart, după ce acesta a impresionat la Cupa Mondială din Rusia, acolo unde a câștigat trofeul cu naționala Franței.

De fundașul de 22 de ani s-au mai interesat Barcelona, Juventus și Bayern Munchen, iar ultimele zvonuri îl dădeau deja ca și transferat la bavarezi. Pavard, care joacă în partea dreaptă a defensivei, este văzut drept "dublura" perfectă pentru Carvajal.

Format de Lille, francezul a făcut pasul spre fotbalul mare în vara lui 2016, când a semnat cu VfB Stuttgart. De atunci, Pavard a început să impresioneze prin calmul său, prin precizia paselor, siguranța la deposedare, dar și prin versatilitatea sa, putând juca atât ca fundaș dreapta, cât și ca fundaș central.

Clauza sa de reziliere este de 30 de milioane de euro, sumă considerată accesibilă pentru un club ca Real Madrid.

În acest sezon, Benjamin Pavard a jucat în 4 meciuri oficiale pentru Stuttgart, fiind integralist de fiecare dată.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie