Continuă arestările în Turcia
Externe 22 martie 2019, 19:34 | 730

Între timp, în Turcia continuă epurările. Autorităţile au reţinut 144 de persoane din sistemul judiciar, suspectate de legături cu rețeaua clericului Fethullah Gulen, principalul opozant al președintelui turc, considerat responsabil pentru lovitura de stat eşuată din anul 2016.

Arestările au fost făcute în urma unei operaţiuni care s-a desfăşurat în 37 de provincii. Printre cei reținuți sunt 108 avocaţi şi opt judecători și procurori, care fuseseră anterior demişi din funcţie. În ultimii ani, autorităţile turce au organizat numeroase controale şi arestări împotriva presupuşilor membri ai reţelei lui Gulen. Asta deși cel din urmă a negat orice implicare în lovitura de stat. Președintele Erdogan a fost acuzat în nenumărate rânduri de aliații săi occidentali că folosește forța pentru a scăpa de cei ce îi critică regimul.

Opinia ta contează. Comentează!