Abateri la secțiile de votare
Social 20 mai 2018, 19:20 | 1638

Și telespectatorii noștri au înregistrat nereguli în procesul de votare, în Chișinău. Un caz a avut loc în cartierul Telecentru, unde sub pretextul unor evenimente culturale, la votare sunt aduse, organizat, persoane din alte localități. Într-un alt caz, în listele electorale au fost incluse persoane inexistente.

Activistul civic Valeriu Pașa a observat trei tineri suspecți în apropierea secției de votare numărul 98 din sectorul Buiucani. Aceștia au coborât dintr-un microbuz cu numere de înmatriculare înregistrate în raionul Criuleni și s-au îndreptat spre secția de votare.

Preşedintele secției de votare 98 de la Buiucani nu recunoaște o eventuală ilegalitate.

O altă abatere s-a înregistrat la secția de votare numărul 39 din sectorul Botanica. Locatarii unui bloc susțin că au observat în listă numele unei persoane, care avea viza de reședință în locuința lor, deși soții locuiesc singuri, de mult timp.

Președintele respectivei secții de votare, Larisa Izvoreanu, afirmă că astfel de cazuri sunt frecvente.

În total, în listele de bază au fost înscriși 749 de mii 272 de alegători. În municipiul Chișinău sunt 631 de mii 678 de alegători.

Opinia ta contează. Comentează!