Şeful INP şi-a anunțat demisia
Politic 12 iulie 2019, 20:05 | 3429

Şeful Inspectoratului Naţional de Patrulare, Marin Maxian, şi-a anunțat astăzi demisia în cadrul unui eveniment la care a prezentat raportul pentru șase luni de activitate a instituției. Anunțul său a venit după ce ministrul de Interne, Andrei Năstase, a făcut un apel către angajații MAI care ar fi îndeplinit ordine politice să se gândească dacă e cazul să rămână în funcții.

Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, a declarat că unii șefi din cadrul structurii guvernamentale nu s-au ghidat întotdeauna de lege, ci de comenzile politice.

Mai apoi, șeful INP, Marin Maxian, a prezentat un raport, în care a vorbit despre reducerea numărului de infracțiuni comise în locurile publice, în prima jumătate a acestui an, dar și despre alte reușite ale instituției.

După ce și-a prezentat raportul, Marin Maxian a anunțat că pleacă din funcția de șef al Inspectoratului Național de Patrulare.

La eveniment, ministrul de Interne le-a mai vorbit agenților de patrulare despre faptul că misiunea lor este de a preveni decesele, având în vedere că siguranța rutieră este o problemă în Republica Moldova.

La rândul lor, ofiţerii au cerut mai multe drepturi.

În Inspectoratul de Patrulare lucrează peste o mie de ofiţeri, subofiţeri şi salariaţi civili. 

Opinia ta contează. Comentează!