La reuniunea miniştrilor de externe aliaţi, Stoltenberg a respins şi criticile privind lipsa de consultare politică asupra problemelor strategice.

„Am avut discuții excelente și suntem cu toții de acord că NATO rămâne indispensabilă securității noastre și că, în ciuda diferențelor noastre, suntem mai puternici, pe măsură ce înfruntăm viitorul împreună”, a declarat Jens Stoltenberg, citat de Radio România Actualități.

Miniştrii de externe au pregătit summitul NATO de la Londra, de peste două săptămâni, care se anunţă tensionat în urma criticilor preşedintelui francez şi a nemulţumirii mai multor aliaţi faţă de intervenţia Turciei în Siria. Miniştrii au fost de acord ca spaţiul să devină un nou domeniu operaţional pentru Alianţă şi au analizat măsurile de securitate în Regiunea Mării Negre, cu accent pe instruire şi schimb de informaţii.