APP, în subordinea Ministerului Economiei
Politic 12 iulie 2019, 21:28 | 2166

Agenția Proprietății Publice a fost trecută în subordinea directă a Ministerului Economiei și Infrastructurii. Un proiect de lege în acest sens a fost votat astăzi în două lecturi de Parlament. Guvernarea spune că astfel vor fi stopate privatizările ilegale din ultima perioadă, iar înstrăinarea bunurilor publice, care s-a produs deja, va fi verificată. De partea cealaltă, reprezentanţii Partidului Democrat şi ai Partidului Şor afirmă că se urmăresc alte scopuri şi că puterea sabotează „o reformă bună".

Deputatul PD Vladimir Cebotari a declarat că prin această iniţiativă legislativă s-ar crea nişte condiţii de risc sporit şi de lipsă de transparenţă în activitatea Ministerului Economiei, care ar avea interesul de a ascunde anumite procese din întreprinderile de stat.

Proiectul privind trecerea Agenției Proprietății Publice în subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii a fost votat în două lecturi de parlamentarii din Blocul ACUM şi PSRM. În 2017, fosta guvernare formată în jurul Partidului Democrat i-a atribuit Agenției Proprietății Publice statutul de autoritate administrativă autonomă în subordinea Guvernului. Directorul agenţiei avea statutul de demnitar, iar după votul de astăzi, el va fi doar funcţionar. Noua lege îşi propune ca statul să supravegheze mai eficient administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice. 

Opinia ta contează. Comentează!