Joseph Daul, despre alegerile din Moldova
Politic 27 februarie 2019, 14:14 | 1701

Alegerile parlamentare din Republica Moldova au demonstrat un lucru clar: Blocul ACUM Platforma DA și PAS reprezintă forța cea mai de încredere a cetățenilor. Declaraţia a fost făcută de Joseph Daul, președintele Partidului Popular European, cel mai influent partid de centru-dreapta la nivel european.

Felicit alianţa ACUM din Republica Moldova, format din partide membre ale PPE, cu ocazia rezultatelor excelente obţinute în alegerile parlamentare de duminică. Este clar că Blocul ACUM reprezintă forța politică cea mai de încredere a moldovenilor.

În aceeaşi declaraţie, președintele Partidului Popular European a criticat modul în care s-a fraudat votul, prin aducerea organizată la secțiile de votare a cetățenilor din regiunea transnistreană.

Din frica faţă de succesul Blocului ACUM, alţii au folosit tactici ruşinoase şi mincinoase pentru a rămâne la putere și pentru a ţine Republica Moldova în corupție și sărăcie. Acest lucru a inclus aducerea la secțiile de votare a locuitorilor din Transnistria, cărora li s-au oferit stimulente pentru a susține anumiţi candidați.

Anterior, şeful Misiunii de monitorizare a alegerilor din cadrul Rețelei Europene ENEMO a declarat că observatorii internaţionali au documentat transportarea masivă şi organizată a alegătorilor din regiunea transnistreană, iar acuzaţiile de cumpărare a voturilor urmează să fie investigate. Concluziile preliminare ale Misiunii ENEMO mai arată că alegerile parlamentare din Republica Moldova au fost influențate de folosirea abuzivă a resurselor administrative, de presiunile asupra angajaţilor de stat şi de comportamentul presei controlată de politicieni. 

Opinia ta contează. Comentează!