Potrivit Băncii Naţionale a Coreei de Nord, această scădere abruptă a economiei este strâns legată de sancţiunilor internaţionale impuse programelor nucleare ale Phenianului, scrie Digi24.

În acelaşi timp, datele arată că producţia industrială, care reprezintă aproximativ o treime din economia ţării, a scăzut cu 8,5%, marcând de asemenea cel mai mare declin din ultimii 20 de ani. Atunci, producţia din fabrici se prăbuşea din cauza restricţiilor impuse petrolului şi altor resurse energetice din ţară.

Acum, oficialii coreeni spun că producţia industrială este afectată în cea mai mare parte de interdicţiile care vizează exportul. Coreea de Nord a exportat anul trecut cu aproape 40% mai puţin decât în 2016. De asemenea, sectorul agriculturii a scăzut cu 1,3% în timp ce construcţiile au bifat un declin de peste 4 procente.

Este cu atât mai îngrijorător cu cât această recesiune economică vine într-un moment în care analiştii subliniază nevoia Coreei de Nord de a trece la dezvoltare economică, ca urmare a măsurilor anunţate anul acesta de liderul Kim Jong Un.