Electorala Chișinău 2018
Politic 25 aprilie 2018, 19:42 | 2439

Unii candidați pentru Primăria Chișinău s-au lansat astăzi oficial în campania electorală, iar alții și-au continuat activitățile. Detalii, în materialul ce urmează.

Andrei Năstase, candidatul unic al Platformei Demnitate şi Adevăr, Partidului Acţiune şi Solidaritate şi al Partidului Liberal Democrat a participat la un flashmob, alături de colegii din cele trei formațiuni. Subiectul: blocul de lux construit pe teritoriul Centrului Artico, pe un teren preluat printr-o schemă despre care spun că e coruptă. Ei au cerut, printre altele, stoparea procesului de devalizare a proprietății publice și transparența tranzacțiilor de vânzare-cumpărare a terenurilor publice.

Candidatul formațiunii politice ”Casa noastră-Moldova” Alexandr Roșco și-a lansat astăzi programul electoral în fața casei președintelui PD, Vladimir Plahotniuc.

Candidatul Partidului politic „Șor” Reghina Apostolova, care figurează în raportul Kroll privind frauda din sistemul bancar, a organizat un briefing în care a garantat că grădinițele din Chișinău vor avea parte de alimentație de restaurant. Apostolova a vorbit în limba rusă și nu a luat întrebări de la presă.

Candidatul socialiștilor, Ion Ceban, a susținut o conferință de presă în fața a ceea ce a rămas din Palatul de cultură al sindicatelor, aflat acum în proces de demolare.

Candidatul Partidului Verde Ecologist, Victor Strătilă, s-a lansat oficial în campania și a prezentat tezele programului său în scuarul Europei din Grădina Publică „Ştefan cel Mare și Sfânt”.

O conferință de presă a susținut și candidatul Silvia Radu, care a fost suspendată astăzi din funcția de primar interimar al Chișinăului și care spune că va prezenta în curând un program.

Niciun alt candidat pentru Primăria Chișinău nu a avut astăzi vreun eveniment public și nici nu a expediat vreun comunicat de presă. De asemenea, niciun candidat pentru Primăria Bălți nu a avut astăzi vreun eveniment public.

Opinia ta contează. Comentează!