Cinci ani și jumătate pentru Lucinschi
Social 4 aprilie 2018, 17:43 | 6016

Chiril Lucinschi a fost condamnat la cinci ani și jumătate de închisoare, doar că acesta se va afla în libertate până la pronunțarea unei decizii definitive. Procurorul de caz s-a arătat mulțumit de hotărârea de azi a Judecătoriei Chișinău, iar fostul deputat a declarat că sentinţa a fost aprobată în altă parte, nu în cadrul instanței.

Potrivit sentinței, fostul deputat urmează să plătească și o amendă de 27 de mii 500 de lei. Totodată, au fost confiscate şi trecute în proprietatea statului mai multe bunuri, care îi aparțin lui Chiril Lucinschi. Acestea ar constitui contravaloarea a 440 de mii de dolari și 278 de mii de euro, pe care fostul deputat i-ar fi spălat. Procurorul de caz urmează să decidă dacă va contesta decizia judecătoarei la Curtea de Apel.

Avocații au precizat că au expediat o cerere la Procuratura din Letonia, pentru a afla dacă Procuratura din Republica Moldova a solicitat asistență juridică în dosarul Lucinschi, dar și cu privire la cauza penală privind furtul bancar. Instituția letonă a răspuns că autoritățile de la Chişinău nu au făcut o astfel de solicitare. Procurorul de caz a declarat anterior că cereri de asistență juridică au fost expediate şi pe adresa instanţelor din Principatul Liechtenstein, unde se află firma, care ar aparține lui Chiril Lucinschi.

Rulajele bancare pot fi obținute doar cu permisiunea judecătorului de instrucție, însă acest document nu a fost prezentat de către procuror, susțin apărătorii. Din acest motiv, în timpul procesului, avocații au cerut declararea nulității a mai multor probe. Fostul deputat Chiril Lucinschi a fost reținut de CNA în ziua de 25 mai trecut drept figurant în dosarul fraudelor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank. Fostul deputat respinge acuzațiile și afirmă că dosarul a fost intentat din cauza activității sale politice.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie