Ca urmare a investigațiilor efectuate de ofițerii Direcției Operațiuni Speciale a INI (DOS) în comun procurorii Procuraturii Ialoveni și organul de urmărire penală al IP Ialoveni, s-a stabilit că suspecții comercializau narcoticile printr-o schemă conspirată și anume prin intermediul magazinelor online.

Astfel, cumpărătorul și realizatorul nu aveau contact direct, iar banii erau achitați prin intermediul diferitor servicii de plată electronice, pe conturi create de către membrii grupului.

Ulterior, pentru a pierde urma banilor, aceștia procurau monede digitale ,,Bitcoin” și deja le realizau în mediul online pentru a obține mijloace bănești din aceștia.

Gruparea a fost monitorizată timp de două luni de zile, perioadă în care ofițerii de investigații au identificat realizatorii, astfel fiind efectuate achiziții de control și livrări controlate.

În urma măsurilor speciale de investigații polițiștii au acumulat probe care confirmau faptul că la domiciliul figuranților, în mijloacele de transport ale acestora cât și la domiciliile rudelor apropiate și prietenilor acestora sunt cultivate și păstrate substanțe stupefiante de tip marijuana.

De asemenea, au fost efectuate 11 percheziții la domiciliile și mijloacele de transport a suspecților de unde au fost depistate și ridicate substanțe stupefiante de origine vegetală, mijloace bănești provenite din activitatea infracțională, carduri bancare și dispozitive tehnice, folosite în scopuri infracționale.

Astfel, au fost scoase din circuit, de pe piața neagră 1,2 kg de marijuana hidroponică, în valoare de 250 000 lei și peste 400 plante de cânepă, la fel fiind stabilite mijloace bănești obținute pe cale ilegală.

În acest caz a fost ințiată o cauză penală. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

În continuare se efectuează acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigații în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor și persoanelor implicate.