Știrile Curente

Meteo Horoscop
Judecătorii cer pensii recalculate
Tot mai mulţi judecători acţionează în instanță Casa Naţională de Asigurări Sociale și solicită recalcularea pensiei. Portalul Anticorupție scrie că printre aceştia se numără șeful Curții de Apel Chișinău, Ion Pleșca, membrul CSM, Nina Cernat, dar și inspectorul-judecător principal, Nicolae Clima. Aceștia sunt nemulțumiți de pensia calculată si spun că 9 mii de lei, spre exemplu, este puțin. 

Nina Cernat a iniţiat procesul încă în 2016, câştigând litigiul în prima instanţă, în decembrie 2017. Judecătoarea a solicitat să-i fie recalculată și plătită diferența din pensia neachitată pentru perioada aprilie 2015 - aprilie 2016, în valoare totală de 32 de mii 160 de lei și, respectiv, achitarea pensiei majorate începând cu 1 aprilie 2016, pe viitor. Casa Națională de Asigurări Sociale a contestat decizia instanței de fond, iar cazul a ajuns la Curtea de Apel Chişinău, unde Nina Cernat este judecătoare. 
La începutul acestui an, vicepreşedintele instanţei, Nelea Budăi, a solicitat Curţii Supreme de Justiţie strămutarea cauzei la Curtea de Apel Bălţi. Demersul a fost acceptat. Reporterii au încercat să studieze hotărârea primei instanţe, însă pe portalul instanţelor naţionale de judecată apar doar foi albe. Solicitată de ”Anticorupție”, Nina Cernat a declarat că a cerut recalcularea în baza legii. "În hotărârea Curții Constituționale este scris clar că în Legea cu privire la statutul judecătorului trebuie să fie indicat ca pensia să constituie nu mai puțin de 80% din salariul real calculat judecătorului. Mie mi s-a calculat mai puțin și de aceea am contestat”, a mărturisit Cernat. Potrivit declaraţiei de avere a Ninei Cernat pentru anul 2016, ea a beneficiat în acel an de o pensie de peste 162 de mii de lei, adică 13 mii 500 de lei lunar! Salariul pe care l-a declarat era de aproape 286 de mii de lei pe an. Lunar ar fi aproximativ 23 de mii 800 de lei. În 2012, ziarul „Adevărul” a publicat o anchetă în care dezvăluia că judecătoarea locuieşte într-un imobil de lux, amplasat în cartierul numit „Orașul Poveștilor” din Chișinău, trecut pe numele soacrei sale, o pensionară de peste 80 de ani. 
Recent, şi preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleșca, a câştigat în prima instanţă litigiul împotriva CNAS. Judecătorul s-a arătat nemulţumit că instituţia responsabilă de asigurări sociale i-a stabilit o pensie de... 9 mii 460 de lei, explicând că ar trebui să aibă o pensie de 13 mii 370 de lei. După ce Casa Națională de Asigurări Sociale a contestat decizia instanţei de fond, dosarul a fost repartizat la Curtea de Apel Comrat. 
În noiembrie 2017, şi Nicolae Clima, inspector-judecător principal în cadrul Inspecţiei judiciare a CSM, a câştigat în instanţa de fond un litigiu asemănător. 
Judecătorii care atacă în instanță Casa Națională de Asigurări Sociale fac trimitere la o lege, potrivit căreia, ei ar trebui să se bucure de pensie pentru vechimea în muncă, în mărime de 80 % din salariul lunar în exerciţiul funcţiei. 
 
13 February 2018 19:24 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. +373 68 302 119, +373 22 991 717