Știrile Curente

Meteo Horoscop
Panică la bordul unui avion
Un avion al companiei americane United Airlines a aterizat de urgență, după ce un motor a început să se dezintegreze în aer, deasupra Oceanului Pacific. Aeronava zbura din San Francisco spre Hawaii. La bord erau aproape 400 de oameni.  Panica la bordul avionului s-a declanșat cu jumătate de oră înainte de a ateriza pe aeroportul din Honolulu. Pasagerii au auzit un zgomot puternic, iar ulterior, terifiați au văzut cum motorul tremura în zbor, iar bucăți din el se rupeau.
Piloții au trimis imediat un semnal de alarmă și le-au cerut pasagerilor să cupleze centurile de siguranță, și să ocupe poziția în cazul unei aterizări de urgență. Într-un final, toți cei 373 de oameni de la bordul aeronavei au aterizat cu succes, direct pe aeroportul internațional din Hanolulu. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar sperietura a fost una zdravănă. Reprezentanții companiei United Airlines au anunțat, printr-un comunicat, că vor colabora cu Administrația Federală a Aviației pentru a afla cauza dezintegrării în zbor a motorului. Aeronava cu pricina este printre primele Boeing-uri 777 vândute vreodată și a fost construit în 1994. 
14 February 2018 17:11 0
Daca ai probleme cu vizionarea video pe site, te sfatuim sa descarci si sa instalezi ultima versiune Adobe Flash Player. Publicitatea "Jurnal Trust Media" este administrată de agenția de publicitate Reforma Advertising Tel. +373 68 302 119, +373 22 991 717