Israelul interzice toate zborurile de pasageri de teama noilor tulpini ale coronavirusului
Externe 25 ianuarie 2021, 15:44 | 919

Cei care intenționau să zboare în Israel vor trebui să-și schimbe planurile de călătorie. Israelul a interzis toate cursele de pasageri, începând de mâine de la miezul nopții - până la sfârșitul lunii ianuarie. Autoritățile speră, în felul acesta, să oprească răspândirea coronavirusului.

Guvernul israelian a aprobat oprirea zborurilor companiilor interne și externe, deoarece autoritățile se tem de noile mutații ale Covid-19. Aeronavelor străine li se va interzice să aterizeze în Israel, cu excepția marfarelor, celor pentru stingerea incendiilor și a zborurilor de urgență medicală. De asemenea, noile restricții vor fi aplicate și companiilor aeriene interne ale căror zboruri vor avea loc doar în situații excepționale. Astfel, avioanele vor putea părăsi țara doar în scopuri de tratament medical în străinătate, pentru proceduri legale, înmormântări sau pentru relocare. Aceste restricții, împreună cu cea mai ambițioasă campanie de vaccinare, plasează Israelul înaintea întregii lumi în ceea ce privește combaterea pandemiei. „Nicio națiune nu a făcut ceea ce urmează să facem noi - să sigilăm ermetic țara”, a declarat premierul israeleian, Benjamin Netanyahu.

Opinia ta contează. Comentează!