Avion căzut peste o clădire
Externe 22 iulie 2019, 21:23 | 1735

Trei oameni au murit în Germania, după ce un avion de mici dimensiuni s-a lovit de o clădire, într-o localitate din sud-vestul ţării. Detalii aflați din următorul grupaj de știri.

GERMANIA Incidentul s-a produs într-un oraș aflat la aproximativ 70 de kilometri de Stuttgart. Potrivit poliției, pilotul avionului ar fi încercat să efectueze o aterizare de urgenţă pe un aerodrom aflat în apropiere, dar aparatul de zbor a pierdut brusc din altitudine şi s-a izbit de peretele unei clădiri. Cei trei oameni aflați la bord au murit. O anchetă a fost deschisă pentru a elucida toate circumstanțele nenorocirii.

RUSIA Peste 20 de mii de oameni au ieșit, din nou, pe străzile din Moscova și le-au cerut autorităţilor să le permită candidaţilor opoziţiei să participe la alegerile locale, ce vor avea loc pe 8 septembrie. Nemulțumirea a apărut după ce Comisia electorală a anunţat că majoritatea candidaţilor susţinuţi de opoziţie nu au reuşit să strângă numărul necesar de semnături pentru a se înscrie în cursă. Asta pentru că mai multe semnături colectate au fost anulate sub pretextul că ar fi false. Acuzaţiile au fost respinse categoric de liderii opoziţiei. Mitingul a fost unul autorizat şi nu s-au înregistrat incidente violente.

HONG KONG https://www.youtube.com/watch?v=BkXrNHcz1h8 AMBIANȚĂ 00.00 - 00.15

BETA Peste 400 de mii de oameni au participat la un protest pro-democraţie, desfășurat la Hong Kong. Mitingul a degenerat în violențe după ce unii dintre manifestanți au aruncat cu diferite obiecte spre cordoanele de poliţişti. Forţele de ordine au răspuns cu gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc. Hong Kong-ul, care se bucură de o largă autonomie, este de mai multe săptămâni scena unor ample proteste provocate de un proiect de lege, despre care criticii susţin că ar permite extrădarea disidenţilor politici din Hong Kong pe teritoriul Chinei. 

Opinia ta contează. Comentează!