Angajat „Hâncești-SIlva”: "Au zis câte 50 de oameni ca să-i țină la evidență, permanent. În ziua alegerilor să-i sune, să nu-i piardă din vizor. De dimineață repede să-i scoată, să-i ducă și să voteze, pe urmă să fie liberi pe parcursul zilei, și să raporteze că oamenii de pe listă au votat. Cu noi vorbesc ca cu niște animale. Urât vorbesc, tare. Știi ce, dacă tu nu faci ce îți spunem noi, în locul tău sunt zece."

Nu este prima oară când se întâmplă acest lucru, ne-a declarat bărbatul, care recunoaște că și el a făcut agitație electorală în timpul altor guvernări.

Angajat „Hâncești-SIlva”: "Noi le-am zis că atunci când vine cineva la conducere, am fost cu liberalii, cu Filat, cu PD, cu cine a fost la guvernare, și tot am mai umblat la oameni. Acum parcă suntem de ăștia. Și i-am spus că nu ne mai ducem. I-am zis pe mine nu mă luați, nu mă implicați, nu mai vreau să.Dar colegii care sunt de acord, merg prin sate, împart gazete. Am niște convorbiri cu pădurari colegi de ai mei, le cer câte 12 mii de lei, care trei mii de lei. Trei mii le-au cerut mai înainte, două săptămâni în urmă le-au cerut 12 mii de lei."

Omul spune că pe timpul lui Plahotniuc a aderat la PD.

Angajat „Hâncești-SIlva”: "Pe noi ne-au impus cu PD-ul să lucrăm. Ne-au pus două foi pe masă. Una e cererea de eliberare, alta de angajare, cum să trec la partid. Eu am ales că am avut familie, eu m-am născut în pădure acolo, și nu am putut să las, și am mers la PD. Am mers cum au spus: „Trebuie 100 de oameni, trebuie 200 de oameni”, am mers cum a trebuit."

Pădurarii urmau să prezinte listele cu telefoane la ora 14, la sediul întreprinderii de stat „Hâncești-Silva”. Ajunși la fața locului, reporterii Jurnal TV au surprins trei angajați în curtea întreprinderii. Bărbații așteptau pe cineva. Ulterior, ni s-a comunicat că șefii întreprinderii au aflat despre vizita noastră și au amânat adunarea. L-am abordat direct pe șeful „Hâncești-SIlva”, Gheorghe Postolachi. El a negat totul.

GHEORGHE APOSTOLACHI, directorul „Hâncești-SIlva”: "Noi nicicum nu ne pregătim de alegerile prezidențiale. Noi lucrăm, activitatea noastră de bază care este acum și sunt lucrări multe planificate. Asta-i tot. Aici nu vedeți nimic legat de alegeri. Este adevărat că mai mulți pădurari trebuiau să aducă azi listele cu numerele de contact ale mai multor cetățeni, potențiali alegători? - După cum vedeți, nu, fiindcă nu este nimeni și nu este nici o ședință și n-a venit nimeni cu liste. - Nu s-a amânat cumva? - Nu. V-am văzut abia acum când am intrat pe teritoriu. Ora două, dacă ne-ați văzut și erați dumneavoastră aici, că eu nu v-am văzut, era inginerul silvic șef al întreprinderii, inginerul fond-forestier, și eu personal, care noi ne aflăm aici de dimineață."