Ion Iovcev a fost anunțat prin telefon că nu mai este director al instituției
Social 22 iunie 2021, 20:16 | 611

După 29 de ani de activitate în fruntea singurei instituții de învățământ cu predare în limba română din Tiraspol, directorul Liceului „Lucian Blaga”, Ion Iovcev, a fost astăzi demis. Decizia a fost luată de către ministrul în exercițiu al Educației, Lilia Pogolșa, iar vestea i-a fost comunicată directorului prin telefon. Nici ministerul Educației, nici ministrul Pogolșa nu și-au explicat gestul.

Într-un mesaj plasat pe pagina sa de Facebook, directorul liceului a anunțat că a fost demis. El a precizat că demisia survine într-o perioadă foarte importantă pentru instituția pe care o conduce.

ION IOVCEV, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol: "După ce am trecut prin Covid-19, după ce am supraviețuit unui accident rutier grav, după ce unui angajat al Biroului pentru Reintegrare i s-a interzis să mă felicite cu ocazia zilei mele de naștere, a urmat și „surpriza” semnată de ministrul în exercițiu al Educației, Liliana Pogolșa - ordinul de eliberare din funcția de director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol. Se întâmplă în ajunul aniversării a 30 de ani de activitate a instituției, în fruntea căreia am fost mai bine de 29 de ani."

A comunicat Ion Iovcev. El a precizat că a fost înștiințat despre faptul că a fost demis la telefon.

ION IOVCEV, directorul Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol: "N-am crezut că cineva poate, printr-un apel telefonic, să-ți spună că azi e ultima ta zi de muncă."

Am încercat să obținem o explicație de la ministrul Pogolșa, dar nu ne-a răspuns la telefon. Ion Iovcev este un apărător al drepturilor copiilor din stânga Nistrului la studii în limba română. Este deținător al Ordinului Republicii. În 2014, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României". Cea mai înaltă distincţie i-a fost conferită de ex-președintele României, Traian Băsescu, în semn de preţuire şi recunoştinţă pentru contribuţia la afirmarea şi apărarea identităţii etnice şi culturale a comunităţilor româneşti. Din funcția de director al liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol, Ion Iovcev a denunțat în repetate rânduri abuzurile regimului separatist de la Tiraspol împotriva școlilor românești, atenționând asupra deznaționalizării și rusificării băștinașilor prin școală.

Opinia ta contează. Comentează!