Image-Description
Agenta rusă Maria Butina, eliberată din închisoarea din SUA și a ajuns la Moscova
Externe 26 octombrie 2019, 13:57 | 2123

Agenta rusă Maria Butina, condamnată în Statele Unite după ce a fost găsită vinovată de faptul că a încercat să se infiltreze în mediile politice americane, a fost eliberată din închisoare vineri, a anunţat Administraţia penitenciară federală americană, relatează AFP.

Tânăra femeie, a fost arestată în iulie 2018 și condamnată la 18 luni de închisoare în luna aprilie a anului trecut, din care aproape jumătate din perioadă a fost recunoscută ca fiind deja ispășită. Ea a fost acuzată de ”conspirație” la ”promovarea intereselor Rusiei”.

Singurul cetățean de naționalitate rusă condamnată în ancheta privind ingerința Moscovei în politica internă americană, ea ar fi înfiripat legături cu National Rifle Association (NRA), care i-ar fi permis să intre în contact cu Donald Trump înainte de alegerea acestuia, dar și cu unul dintre fiii lui.

Femeia în vârstă de 30 de ani a fost eliberată vineri și înmânată poliției pentru imigrația americană, care a deportat-o în Rusia.

Sâmbătă, Butina a sosit la Moscova, la bordul unei aeronave care a decolat de la Miami cu destinația Şeremetievo.

Aeronava, care a efectuat cursa SU-111 Miami-Moscova, a aterizat pe Aeroportul Internaţional Şeremetievo, din capitala rusă. Potrivit site-ului Flight Radar, avionul a ajuns mult mai devreme faţă de ora stabilită. Valeri Butin, tatăl Mariei Butina, a venit și el la Moscova pentru a se întâlni cu fiica sa, la revenirea din Statele Unite.

Opinia ta contează. Comentează!