Inspectoratul General pentru Situații de Urgență recomandă verificarea periodică a instalațiilor de gaze naturale
Social 25 ianuarie 2021, 15:46 | 704

Două persoane au avut de suferit, în ultimele 24 de ore, urmare a deflagrațiilor provocate de scurgeri de gaze. În primul caz, o femeie de 65 de ani din satul Risipeni, raionul Fălești a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Deflagrația s-ar fi produs din cauza unei scurgeri de gaze de la o butelie de tip propan-butan. Femeia s-a ales cu arsuri de gradul I, II și III pe suprafața corpului. Într-un alt caz, un bărbat de 70 de ani din Congaz, Autonomia Găgăuză, s-a ales cu traumatisme la piciorul stâng, după ce, în propria locuință, a avut loc o explozie urmare a scurgerii de gaze. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență atenționează oamenii să fie precauți atunci când exploatează aparate conectate la gaze naturale și să verifice instalațiile periodic.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie