O supravieţuitoare a pandemiei de gripă spaniolă din anii 1918-1920 s-a vindecat și de COVID-19
Externe 6 aprilie 2020, 22:12 | 1216

O supravieţuitoare a pandemiei de gripă spaniolă din anii 1918-1920 s-a vindecat și de COVID-19. Este vorba despre o locuitoare a nordului Italiei, care în această vară va împlini 104 ani.

Ada Zanusso s-a infectat cu noul tip de coronavirus la începutul lunii martie, aflându-se într-un azil situat la aproximativ 100 de kilometri de oraşul Milano. Potrivit unuia dintre cei patru fii ai ei, medicii spun că bătrâna s-a recuperat și se simte bine. Totodată, fiul a spus că mama lui citeşte în continuare fără să poarte ochelari, este curioasă şi vrea întotdeauna să ştie ce face el și frații lui. 

Opinia ta contează. Comentează!