Mii de manifestanți au ieșit în stradă în mai multe orașe din Rusia și au cerut eliberarea opozantului Alexei Navalnîi
Externe 25 ianuarie 2021, 20:13 | 1325

Cazul ”Navalnîi” este examinat de către șefii diplomaţiei din statele membre ale Uniunii Europene. Ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a amintit ca România a condamnat arestarea opozantului Navalnîi, subliniind că libertatea de întrunire şi cea de exprimare nu pot fi anulate. Mii de oameni au fost arestați în Rusia, după ce au ieșit în stradă să ceară eliberarea opozantului Alexei Navalnîi. Poliția a răspuns violent, declanșând critici din partea Occidentului.

Bogdan Aurescu a declarat astăzi la Bruxelles, ca represiunea asupra opoziţiei, doar pentru că este opoziţie, este de neacceptat.

BOGDAN AURESCU Ministrul Afacerilor Externe al României: "Voi reitera faptul că România a condamnat arestarea lui Navalnîi, care este inacceptabilă. Voi repeta opinia noastră că represiunea la adresa opoziţiei, doar pentru faptul că este opoziţie, este inacceptabilă, nu este democratică. De fapt, opoziţia, chiar cea neparlamentară sau nesistemică, are de asemenea drepturi şi cred că acestea trebuie să fie recunoscute de autorităţi."

Ministrul german de externe a declarat că Rusia este obligată să își respecte obligațiile față de libertățile civile și statul de drept și că acestea ar trebui să se aplice și criticului proeminent al guvernului lui Vladimir Putin.

HEIKO MAAS Ministrul Federal de Externe al Germaniei: "Guvernul german a precizat în momentul arestării lui Alexei Navalnîi că acest pas nu este de înțeles și a solicitat eliberarea sa imediată. Acest lucru este valabil și pentru cei reținuți după protestele din acest weekend."

Poliția rusă a răspuns violent la unul dintre cele mai mari proteste anti-guvernamentale din ultimii ani. La Moscova, mii de manifestanți au umplut Piața Pușkin din centrul orașului. Acolo au avut loc confruntări cu polițiștii, manifestanții fiind târați de ofițeri în autobuzele de poliție și camioanele de detenție, unele au fost bătuți cu bastoane.

"Facem apel autorităților ruse să elibereze pe toți cei reținuți pentru exercitarea drepturilor lor universale", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite, Ned Price, într-un comunicat, prin care a cerut și eliberarea "necondiționată" a opozantului Alexei Navalnîi. La rândul său, șeful politicii externe a Uniunii Europene și-a exprimat îngrijorarea, spunând că deplânge „arestările pe scară largă” și „utilizarea disproporționată a forței”. "Urmăresc cu îngrijorare evenimentelor din Rusia", a scris Josep Borrell pe Twitter. Autoritățile de la Moscova au estimat că la protest ar fi participat în jur de 4.000 de persoane, în timp ce Reuters a estimat că aproximativ 40.000 protestatari s-au prezentat la demonstrația din capitala Rusiei. Grupul OVD-Info, care monitorizează arestările politice, a declarat că poliția rusă a reținut 3 mii 254 de persoane la nivel național.

Sute de oameni au rămas adunați în centrul orașului și după ce s-a lăsat seara. Poliția le-a cerut să plece acasă și a blocat mai multe străzi din jurul Kremlinului. Mai târziu, unii protestatari s-au adunat în fața ÎNCHISORII Matrosskaya Tishina, unde este deținut Navalnîi, dar au fost în cele din urmă împinși de poliție, care a făcut arestări. Manifestanții din afara închisorii au scandat „Libertate!” și au cerut autorităților să-l elibereze pe Navalnîi. La St. Petersburg au fost semnalate, de asemenea, lupte între polițiști și protestatari. Imagini cu protestatari care avea capetele sparte au circulat pe rețelele de socializare.

Peste 40 de ofițeri au fost răniți ușor în timpul protestului din capitală, a informat agenția de stat TASS. S-a raportat că printre persoanele, pe care polițiștii le-au reținut s-au numărat și minori.

Opinia ta contează. Comentează!