Tone de produse alimentare se aruncă zilnic la coșul de gunoi în toată lumea
Social 29 septembrie 2022, 15:35 | 447

O treime din producția alimentară globală pentru consumul uman este pierdută sau irosită. Mai grav este că în majoritatea cazurilor, aceste alimente încă pot fi consumate. Pe 29 septembrie, în toată lumea este marcată „Ziua Internațională a Conștientizării asupra Risipei de Alimente”, cu scopul de a atrage atenția autorităților și a oamenilor de rând asupra efectele negative ale risipei de produse. În Republica Moldova nu există nicio statistică despre cantitatea de produse, care zilnic este aruncată la coșurile de gunoi. În schimb, este o Bancă de alimente, unde ajung produse destinate persoanelor nevoiașe.

OLEG PARASCHIV, director Banca de alimente: "Noi ne-am propus să discutăm mai mult cu agenții economici, să identificăm mecanisme prin care produsele pot fi salvate înainte de perioada de expirare, dar sunt bune și sigure pentru consum pentru că în primul rând ne preocupă sănătatea omului. Risipa de alimente este o problemă și economică, și socială, dar și de mediu pentru că la fiecare cantitate sau kilogram de produse pe care noi îl vedem în vitrina magazinului se cheltuie foarte multe resurse și în final ajung la gunoi.

Potrivit Organizației pentru Alimentație și Agricultură din cadrul Națiunilor Unite, aproximativ o treime din producția alimentară globală pentru consumul uman este pierdută sau irosită, anual. În majoritatea cazurilor, aceste alimente încă pot fi consumate.

OLEG PARASCHIV, director Banca de alimente: "Este un domeniu nou pentru agenții economici. Noi în continuare muncim și ne întâlnim cu ei pentru că din păcate nu cunosc unde pot dona produse, pe de altă parte încă nu avem un cadru legislativ. Avem o lege privind prevenirea risipei de alimente, care a fost votată în prima lectură și sperăm că va fi cotată în a doua lectură. Dar agentul economic îl interesează care poate fi beneficiul, după aia trebuie să-i povestim care poate fi sprijinul pe care îl poate oferi prin donarea unui produs care ajunge la beneficiarul final.

În Republica Moldova nu există absolut nicio cifră statistică despre cantitatea de produse care sunt zilnic aruncate la coșurile de gunoi.

OLEG PARASCHIV, director Banca de alimente: "Cred că este un moment în care fiecare trebuie să vedem cum contribuim la prevenirea risipei pentru că risipa nu-i doar în magazine. Risipa pornește de la recoltarea în câmp și se finalizează în frigiderul nostru. De fapt o treime din produse sunt aruncate la gunoi doar din frigiderele noastre și probabil fiecare în această zi, dar nu doar în această zi trebuie să ne gândim cum contribuim fiecare în parte pentru prevenirea risipei de alimente."

În 2019, cea de-a 74-a Adunare Generală a Naţiunilor Unite a desemnat ziua de 29 septembrie drept Ziua internaţională a conştientizării pierderii şi risipei de alimente, recunoscând rolul fundamental, pe care producţia alimentară durabilă îl joacă în promovarea alimentelor, securitate şi nutriţie.

Opinia ta contează. Comentează!