Criza COVID-19 a condus la adâncirea sărăciei și la creșterea inegalității și discriminării
Social 12 aprilie 2021, 17:38 | 661

Pe parcursul anului trecut, în Moldova, drepturile omului au fost încălcate în repetate rânduri. Au fost impuse limitări exagerate, care au avut impact negativ asupra unor libertăți și procese democratice. Criza COVID-19 a condus la adâncirea sărăciei, creșterea inegalității și discriminării. Sunt doar câteva dintre concluziile prezentate de Oficiul Avocatului Poporului, într-un raport privind respectarea drepturilor omului în anul 2020.

Cele mai mari provocări, în 2020, au fost legate de asigurarea dreptului la servicii medicale, la informații de interes public, dreptul la muncă și la un trai decent, la libera circulație și la libera exprimare. Sărăcia extremă în Republica Moldova a ajuns la 13 la sută, explică Maia Bănărescu, avocat al poporului pentru drepturile copilului, care îndeplinește și atribuțiile funcției de avocat al poporului.

MAIA BĂNĂRESCU, avocatul poporului: "Gospodăriile se confruntă cu impactul crizei inclusiv pierderea a peste 70 de mii de locuri de muncă și desigur vine pierderea câștigurilor, care rezultă în creșterea ratei șomajului cu 8%. S-au redus veniturile și au venit cei mai vulnerabili migranți care nu au un loc de muncă."

Din cauza crizei sanitare, sistemul medical s-a axat mai mult pe combaterea COVID, iar pacienții cu alte boli au rămas pe planul doi sau pe cont propriu. Cel mai grav, în opinia ombudsmanului, este că deciziile privind gestionarea crizei din sănătate au fost luate și influențate mai mult de politicieni, decât de medicii specialiști.

MAIA BĂNĂRESCU, avocatul poporului: "Pandemia a lovit puternic în sistemul de sănătate și a evidențiat lacunele existente, în special ce ține de mijloacele financiare. Statul, neavând alte mijloace a găsit oportun să redistribuie toate mijloacele din sănătate doar pentru lupa cu pandemia. Ca și în alți ani nu a fost soluționată problema malpraxisului medicinal, care rămâne o provocare și pentru anul 2020."

Criza COVID-19 a intensificat și violența împotriva femeilor care au petrecut mai mult timp la domiciliu. Iar școala de la distanță a limitat accesul multor copii la educație, din lipsa de echipament.

MAIA BĂNĂRESCU, avocatul poporului: "Victimele violenței la domiciliu sunt și copiii, care la fel au fost afectați de violența domestică. Avocatul poporului îndeamnă autoritățile să depună efort pentru a ratifica convenția de la Istanbul și îndemnăm femeile să nu tolereze acte de violență, dar să le denunțe, iar făptuitorii să fie trași la răspundere."

Drepturile omului au fost încălcate masiv și în regiunea transnistreană, iar autoritățile separatiste de la Tiraspol au folosit pandemia ca pretext pentru a limita și mai mult libertatea oamenilor, susține Maia Bănărescu.

MAIA BĂNĂRESCU, avocatul poporului: "A fost restricționat dreptul la libera circulație prin necesitatea de a prezenta permisiunea de la centrele de criză subordonate așa-zisului minister de interne din Transnistria. A fost incălcat dreptul la protecția datelor cu caracter personal, a persistat incorporarea forțată a tinerilor în armata transnistreană, dar și libertatea individuală și siguranța persoanelor. Aici vorbim despre acele rețineri și aresturi a persoanelor în stânga nistrului."

Între cele mai grave încălcări comise anul trecut, avocatul poporului a menționat și menținerea unei justiții selective și abaterile înregistrate în campania pentru alegerile prezidențiale de anul trecut.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie