Cinci candidați pentru șefia „TRACOM”
Social 14 iulie 2020, 20:33 | 1404

Parcul industrial TRACOM este în căutare de director. Astfel, Agenția Proprietăți Publice a anunțat un concurs pentru funcția vacantă. În cursă au fost admiși cinci candidați, însă numele acestora nu sunt făcute publice.

Potrivit regulamentului, concursul privind selectarea candidaturii pentru funcția de director general al Societății se desfășoară în două etape: preselecția candidaților și interviul, susținut în fața membrilor Comisiei de selectare. Desfășurarea concursului se înregistrează audio și/sau video, după caz, de către Secretarul consiliului. Pe paginile web ale Societății și a Agenției Proprietății Publice se va publica numărul candidaților admiși la concurs, iar după prima etapă de preselecție va fi publicată lista celor care au fost preselectați. Le fel se vor publica și CV-urile candidaților, dar numai cu acordul prealabil al acestora. CV-ul candidatului câștigător va fi făcut public în mod obligatoriu. În prezent pe pagina oficială a Parcului industrial TRACOM este scris că la concurs au fost admiși cinci candidați. Numele acestora nu este însă făcut public. Precizăm că începând cu data de 16 mai curent director general interimar a fost desemnat Stanislav RUSU. Potrivit surselor Jurnal TV, el ar fi și unul dintre cei cinci candidați pentru funcția de șef al Parcului Industrial TRACOM. Alți candidați ar fi fostul directorul interimar al aceleiași instituții, Ilie Bucuci, dar și fostul director general al Serviciului Vamal Vitalie Vrabie. 

Opinia ta contează. Comentează!