DECLARAȚIILE LUI TUDOR ULIANOVCHI: "Republica Moldova a avut o șansă unică de a obține o poziție de top mondială, participând cu profesionalism în acest concurs, dar din păcate presiunile politice de la nivel național, gelozia și răzbunarea, fie personală, fie de natură politică a unor demnitari de stat de nivel înalt, au determinat diplomația Republicii Moldova să nu promoveze candidatura mea așa precum se procedează în orice campanie de talie mondială dacă cunoști specificul și tacticile corecte ale unei diplomații multilaterale, prin care imaginea țării nu are de cât de câștigat."

sursa: facebook

A scris Tudor Ulianovschi pe Facebook. Solicitat pentru o reacție, Ministerul de Externe ne-a trimis un comunicat, în care precizează că, cităm: „Instituția a oferit această platformă domnului Tudor Ulianovschi, înaintând candidatura acestuia la funcția de director al Organizației Mondiale a Comerțului, fiind o oportunitate care în mod cert a oferit vizibilitate țării noastre pe plan extern”. Potrivit Ministerului de Externe, instituția se concentrează pe etapele ulterioare de identificare a viitorului director al Organizației Mondiale a Comerțului, în cadrul căreia ”urmează să fie găsite soluții practice de redresare economică în perioadă pandemică, în corespundere cu interesele țării noastre”. La concurs participă alți șapte candidați din Arabia Saudită, Kenya, Nigeria, Egipt, Marea Britanie, Coreea de Sud și Mexic. Tudor Ulianovschi a avut una dintre cele mai bune prestații în acest concurs, fiind apreciat de către analiștii economici mondiali în top trei, alături de ministrul Comerțului Coreei de Sud și ministrul Tineretului și Sportului al Kenyei.