„Ei își propun combaterea corupției, reformarea justiției, implementarea unui stat de drept echitabil în Republica Moldova. Sigur că sunt țeluri mari, majore. Este o cale lungă și anevoioasă. De asemenea, Guvernul își dorește să promoveze economia și prosperitatea oamenilor, lucrurile aceasta nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Evident, este un proces. Dar cred totuși că încercările Guvernului au fost pornite. Ele se bazează pe un interes real, chiar dacă nu există o garanție că coaliția actuală se va menține mult timp sau că se vor atinge toate scopurile de-a lungul acestui an”, a spus ambasadoarea într-un interviu pentru IPN.

În opinia sa, „Guvernul a încercat să realizeze aceste obiective, pentru că alternativa ar fi ca lucrurile să continue așa cum a fost în trecut”. „Și eu cred că mulți oameni în Moldova nu au fost satisfăcuți și mulțumiți cu acea situație”, susține Angela Ganninger.

Șefa misiunii diplomatice germane consideră că Guvernului îi trebuie acordată șansa și oportunitatea de a demonstra: „Dacă ne uităm, acum 30 de ani, în RDG, ne dăm seama că reformele au nevoie de timp, ele nu se întâmplă peste noapte, este nevoie de răbdare și sper că și cetățenii Moldovei vor avea această răbdare”.