Fostul avocat al lui Vladimir Filat a povestit și despre favorurile pe care fostul premier le-ar fi avut în penitenciar.

Avocatul Igor Popa susține că Filat ar fi cercetat penal și în Franța, unde ar avea două case din bani murdari. Cât privește recentele declarații ale politicianului Vladimir Filat că ar sta cu chirie într-un apartament și ar circula cu mașinile prietenilor, Igor Popa a menționat că.

Tot la Jurnal TV avocatul Igor Popa a declarat că fostul lider al Partidului Democrat Vladimir Plahotniuc este cercetat în prezent în Statele Unite ale Americii pentru spălare de bani.

Pe durata emisiunii, toți cei vizați au fost telefonați, dar nu au răspuns. Vladimir Plahotniuc a ridicat receptorul, dar a închis când a auzit cine e la celălalt capăt al firului. După declarațiile fostului său apărător, Vladimir Filat a reacționat pe Facebook.

VLADIMIR FILAT, președintele PLDM, fost premier: "După ce m-a vândut lui Plahotniuc și m-a băgat în pușcărie, așa numitul “avocat” Igor Popa, pus de același stăpân, a lansat o serie întreagă de dezinformări și minciuni! Deoarece nu sunt în Republica Moldova, iar acuzațiile aduse nu pot fi demontate printr-o postare, la revenire voi organiza o conferință în care voi demonta pe larg ticăloșeniile și minciunile aruncate în spațiul public de acest individ fără scrupule, care a încălcat orice limită morală și toate normele deontologice profesionale."

sursa: Facebook

Între timp, mai mulți colegi avocați ai lui Igor Popa, au scris pe Facebook că Popa ar fi încălcat Codul Deontologic al avocatului. Ce ține de secretul profesional, Popa a ținut să menționeze în emisiune următorul lucru.

L-am contactat pe președintele Uniunii Avocaților Emanoil Ploșnița pentru o reacție, însă acesta nu a răspuns la telefon.