Patru funcționari de la Direcția teritorială Ungheni siguranța alimentelor şi doi oameni de afaceri sunt cercetați penal
Social 4 august 2022, 15:26 | 656

Patru funcționari din cadrul Direcției Teritoriale Siguranța Alimentelor din Ungheni şi doi oameni de afaceri sunt cercetați penal sub acuzația de implicare într-o amplă schemă de corupție. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi primit mită pentru eliberarea certificatelor fitosanitare. Adeverințele veterinare emise ilegal de către suspecți permiteau vânzarea cărnii în piețe și livrarea acesteia în instituții publice, inclusiv în grădinițe.

În una dintre înregistrările audio surprinse de procurori, suspecții vorbesc despre eliberarea certificatelor fitosanitare pentru un exportator de porumb și grâu.

Potrivit procurorilor, din decembrie 2021 până în prezent, șeful interimar al Direcției Teritoriale Siguranța Alimentelor Ungheni împreună cu doi subalterni ar fi pus în aplicare o schemă de estorcare de bunuri și bani de la agenții economici în schimbul certificatelor fitosanitare, ce permit exportul produselor fără un control al mărfii. Sumele ce ar fi fost primite sistematic de la exportatori variau între 3000 și 5000 lei, iar eliberarea actelor se făcea fără inspectarea mărfii, inclusiv în afara orelor de muncă și în zile de odihnă, când programul informațional nu permite acest lucru.

ELIBERAU CERTIFICATE SANITARE CONTRA MITĂ: "Alți doi șefi de la direcție ar fi eliberat, pentru mită, certificate sanitar-veterinare agenților economici care duceau la abator animale neînregistrate în sistemul unic de evidență. Adeverințele veterinare, emise cu ilegalități, permiteau agenților economici și persoanelor fizice să vândă carnea în piețele specializate sau să o livreze în instituții publice, inclusiv în grădinițe."

În timpul perchezițiilor, oamenii legii au depistat aproximativ 50 de mii de lei și 2 mii 500 de euro. Cele șase persoane percheziționate sunt cercetate penal pentru corupere pasivă, corupere activă și luare de mită.

Opinia ta contează. Comentează!
LIVE