Image-Description
Un moldovean încerca să traverseze frontiera cu un pistol deținut ilegal; Unde a ascuns arma
Social 8 aprilie 2019, 13:30 | 1498

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere Otaci au depistat în timpul controlului o armă fără acte de însoțire și un permis de conducere falsificat, care ar fi eliberat de autoritățile române. Incidentele au fost înregistrate în acest weekend fiind documentați doi conaționali.

Pe direcția intrare în țară s-a prezentat pentru autorizarea trecerii un cetățean al Republicii Moldova. Acesta se afla la volanul mijlocului de transport de model VAZ 2104 cu plăcuțele de înmatriculare moldovenești.

După verificarea actului de călătorie, polițiștii de frontieră au efectuat în comun cu angajații Serviciului Vamal controlul asupra autoturismului, unde sub bancheta conducătorului auto a fost găsit un pistol pneumatic, fără drept de posesie.

Audiat, locuitorul satului Scăieni, raionul Dondușeni, în vârstă de 40 de ani a comunicat că și-a achiziționat bunul în aceeași zi din piața orașului Moghilev-Podolsk, Ucraina. Nu s-a gândit că ar avea nevoie de documente.

Un alt moldovean este cercetat pentru uz de fals în acte oficiale. Potrivit unei informații operative, pe sensul de ieșire din țară inspectorii au recurs la controlul suplimentar și au depistat un permis de conducere românesc, cu semne vizibile de falsificare. Cu ajutorul tehnicii speciale s-a confirmat neveridicitatea documentului.

Tânărul de 26 de ani a afirmat că și-a perfectat permisul de conducere acum doi ani, prin intermediul unui necunoscut. La acel moment moldoveanul susține că se afla peste hotarele Republicii Moldova.

Atât arma cât și actul fals au fost transmise spre expertiză în baza căreia se va decide asupra răspunderii legale ce se impune.

Opinia ta contează. Comentează!
Din aceeaşi categorie